Testamentul – ca si act care sta la baza transmisiunii testamentare a mostenirii – este definit in art 1034 NCC ca fiind „actul unilateral, personal si revocabil, prin care o persoana, numita testator, dispune, in una dintre formele cerute de lege, pentru timpul cand nu va mai fi in viata.”
Din analiza definitiei legale a testamentului rezulta caracterele juridice ale acestuia, elemente foarte importante pentru practica notariala intrucat, in ansamblul lor, fac din testament un act juridic special, supus unor conditii de fond si de forma specifice, derogatorii sub multe aspecte de la dreptul comun.
Este un act juridic unilateral. Testamentul este un act juridic intrucat presupune o manifestare de vointa facuta in scopul de a produce efecte juridice si este unilateral intrucat presupune numai manifestarea de vointa a autorului sau. Din acest punct de vedere, testamentului ii sunt aplicabile si precederile art 1324-1325 NCC care reglementeaza actul juridic unilateral. Fiind un act juridic, testamentul trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond cerute pentru valabilitatea actelor juridice. In plus, in masura in care va contine unul sau mai multe legate – si trebuie sa recunoastem ca cea mai mare parte a testamentelor contin cel putin un legat – testamentul va trebui sa indeplineasca si conditiile cerute de lege pentru liberalitati. Manifestarea de vointa apta de a produce efecte juridice este cea a testatorului, fara a avea vreo importanta manifestarea de vointa ulterioara a beneficiarilor testamentului.
Este un act juridic personal. Aceasta inseamna ca testamentul nu poate fi intocmit decat de catre parte personal, fara a se admite reprezentarea. Intelegem prin aceasta ca testamentul nu se va putea incheia prin intermediul unui mandatar, al unui reprezentant legal sau al unui avocat. Manifestarea de vointa trebuie sa fie obligatoriu a partii, exprimata personal, intr-una dintre formele prevazute de lege. Caracterul personal al testamentului se justifica prin importanta pe care acesta o are precum si prin consecintele pe care le implica. Astfel, avand in continutul sau dispozitii de ultima vointa ale autorului, se vrea ca acestea sa fie conforme cu vointa interna a celui care incheie actul si sa reprezinte exact ultimele sale dorinte. Ori, pe de o parte, se presupune ca un reprezentant poate, voit sau nu, sa altereze vointa testatorului sau sa incheie actul necunoscand in totalitate vointa acestuia si , pe de alta parte, se poate presupune deasemenea ca in intervalul de timp scurs intre momentul acordarii puterii de reprezentare si momentul incheierii efective a unui testament dorintele testatorului sa se modifice.
Este un act juridic individual. Aceasta este o caracteristica ce rezulta atat din caracterul personal al testamentului cat si din prevederile art 1036 NCC. Astfel, este interzis sub sanctiunea nulitatii absolute, ca doua sau mai multe persoane sa-si afirme dispozitiile de ultima vointa prin acelasi act, indiferent daca testeaza una in favoarea celeilalte sau in favoarea unui tert. In reglementarea actuala aceasta interdictie poarta denumirea de „testament reciproc”, denumire care poate genera anumite confuzii. Nu este vorba de reciprocitatea dispozitiilor testamentare, in sensul ca partile dispun una in favoarea celeilalte, ci numai de existenta unor dispozitii testamentare apartinand a doua sau mai multe persoane si care sunt facute prin intermediul aceluiasi act, a aceluiasi inscris. Prin urmare, vor fi permise orice dispozitii testamentare cu caracter de reciprocitate, daca sunt facute prin acte diferite. Nu va fi admisa, insa, sub nici un motiv, incheierea unui singur act care sa contina dispozitii testamentare ale mai multor persoane, indiferent de beneficiarul acestora. Sanctiunea nulitatii absolute trebuie sa reprezinte un impediment insurmontabil la autentificarea unui asemenea testament, putand determina, in cazul in care partile insista in solicitarea lor, respingerea actului in conformitate cu prevederile art 6 din legea 36/1995. Nu va fi admis deasemenea nici ca temei al transmisiunii mostenirii un testament continand dispozitii de ultima vointa a doua sau mai multe persoane manifestate in cadrul aceluiasi act, indiferent daca imbraca forma testamentului olograf, autentic sau privilegiat.
Este un act revocabil. Caracterul revocabil este de esenta testamentului. Autorul sau poate, pana in ultima clipa a vietii sale, sa modifice sau sa revoce testamentul pe care l-a incheiat. O persoana poate, in timpul vietii sale, sa intocmeasca , sa modifice sau sa revoce, ori de cate ori doreste, testamentul sau. Fiind un act juridic unilateral, ale carui consecinte juridice se vor produce abia in momentul mortii persoanei, fara a avea deci nici o implicatie asupra circuitului juridic atata vreme cat testatorul este inca in viata, revocarea testamentului nu poate prejudicia pe nimeni si nu poate constitui un abuz din partea celui care o face.
Revocarea testamentului reprezinta deasemenei un act juridic unilateral, implicand numai manifestarea de vointa a testatorului si avand de indeplinit toate conditiile de fond necesare pentru valabilitatea oricarui act juridic. Orice renuntare la dreptul de a revoca testamentul, declararea acestuia ca irevocabil precum si orice clauza sau conventie avand ca obiect punerea testatorului in imposibilitatea de a revoca un testament vor fi lovite de nulitate absoluta, norma incalcata avand caracter imperativ. Impiedicarea unei persoane in a-si revoca testamentul reprezinta , conform art 959 lit c NCC, unul dintre motivele pentru care poate interveni nedemnitatea judiciara. Normele legale de care este guvernata revocarea testamentului sunt cele ale art 1051-1053 NCC. Exista, cu toate acestea, o exceptie de la caracterul revocabil al testamentului, dar nu in privinta tuturor dispozitiilor cuprinse in el, ci numai in privinta acelor dispozitii testamentare prin care este recunoscut un copil. Astfel, in temeiul art 416 alin 3 NCC, acea dispozitie testamentara prin care este recunoscut un copil este irevocabila.
Este un act de dispozitie. Aceastacaracteristica este proprie testamentului cel putin in privinta legatelor care sunt acte juridice cu titlu gratuit, mai precis liberalitati, prin care se diminueaza un patrimoniu si se imbogateste un altul, fara primirea unui contraechivalent. In sustinerea tezei se poate aduce in primul rand argumentul de text care foloseste termenul „dispune” susceptibil a fi inteles in primul rand prin componenta sa de „act de dispozitie” si in al doilea rand prin componenta sa de „prevedere”, „hotarare”, „decizie”. Recunoscand testamentului aceasta caracteristica suntem obligati sa-l tratam, in materia conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca referitor la consimtamant, capacitate si cauza intocmai ca si pe toate celelalte acte de dispozitie.
Este un act juridic solemn. Codul civil permite testatoruluiincheierea actului sau numai in formele permise de lege. Este adevarat ca limitele legale sunt destul de permisive, dand posibilitatea testatorului sa-si exprime vointa in diverse forme, in functie de posibilitatile pe care le are si de conditiile in care actioneaza. Este la fel de adevarat ca exista si textul art 1050 NCC referitor la conversia testamentului nul pentru vicii de forma. Deducem deci ca forma solemna, a carei nerespectare este sanctionata cu nulitatea absoluta a actului, este prevazuta de lege in scopul de a apara exprimarea vointei testatorului, iar nu in scopul de a-i restrange posibilitatile de manifestare.
Este un act juridic pentru cauza de moarte. Caracteristica pe care o discutam este continuta in ultima parte a art. 1034 NCC, folosindu-se expresia „pentru timpul cand nu va mai fi in viata”. Avem in vedere, in analiza pe care o facem, momentul la care testamentul isi va produce efectele, respectiv data deschiderii mostenirii. Aprecierea valabilitatii testamentului se va face in functie de momentul incheierii sale intrucat acesta este momentul in care a fost exprimata vointa testatorului si, prin urmare, toate conditiile de fond si de forma necesare se vor analiza bazandu-ne pe momentul intocmirii testamentului.
Efectele menifestarii de vointa se vor produce insa numai dupa momentul dechiderii mostenirii, transferurile patrimoniale operand numai in acel moment. Prin urmare, legaratii nu vor avea nici un drept asupra bunurilor cuprinse in testament atata vreme cat testatorul este in viata, acesta pastrandu-si integral toate drepturile sale asupra bunurilor respective. Tocmai de aceea instrainarea bunurilor cuprinse in testament este considerata de art 1068 alin 2 NCC drept revocare voluntara a legatului. Aceasta caracteristica a testamentului se afla la baza caracterului revocabil al acestuia, producerea efectelor juridice fiind legata numai de momentul deschiderii mostenirii, respectiv al decesului persoanei . Pana la acest moment, avand in vedere lipsa efectelor juridice, o persoana va putea oricand modifica sau revoca testamentul deja intocmit. Producerea efectelor testamentului dupa decesul testatorului este clar si expres prevazuta in ultima parte a art 1035 NCC care stabileste, principial, continutul testamentului, intr-o enumerare enuntiativa iar nu limitativa incheiata cu sintagma „si alte dispozitii care produc efecte dupa decesul testatorului”.
Trebuie sa mai facem precizarea ca , datorita acestei caracteristici pe care o are, testamentul nu va putea cuprinde clauze care sa fie executate in timpul vietii testatorului. Astfel, nu se vor admite dispozitii de tipul „las averea mea legatarului, cu conditia ca acesta sa ma intretina pe toate durata vietii mele” , sau „las imobilul legatarului cu conditia ca acesta sa plateasca ratele aferente cumpararii acestuia incepand de azi si pana la momentul achitarii integrale”. Asemenea clauze, chiar daca sunt executate de legatar, in afara de feptul ca se opun caracterului de act pentru cauza de moarte al testamentului, reprezinta conventii referitoare la o mostenire nedeschisa inca, autorul promitand practic sa transfere drepturile eventuale constand in mostenirea sa, nedeschisa inca, in schimbul contraprestatiilor legatarului, efectuate inca din timpul vietii testatorului.